vineri, 5 iulie 2002

ALASKA 2002 7 iunie - 5 iulie 2002 - Geo Badea



ASCENSIUNE SOLO PE CEL MAI ÎNALT MUNTE AL AMERICII DE NORD – MC.KINLEY 6195m


       Alaska este stat peninsular al SUA, situat în partea nord-estică a continentului nord-american având o suprafaţă de 1,5 mil. km2 şo o populaţie de 500.000 locuitori.
       În Alaska se află trei dintre cele mai înalte vârfuri ale Americii de Nord: Mt. Mc.Kinley – 6195m, Mt. Foraker – 5305m, Mt. Hunter – 4427m.
       Alaska a devenit cel de-al 49-lea stat al SUA în 1859, fiind şi cel mai mare ca suprafaţă din toate cele 50 de state. Silvicultura, pescuitul de somoni şi mineritul sunt vitale pentru economie. Principalul minereu este ţiţeiul din câmpia de pe coasta Oceanului Îngheţat.


      S-a desfăşurat în perioada 07 iunie – 05 iulie 2002 şi a avut ca scop atingerea celui mai înalt vârf al Americii de Nord,  Mc.Kinley – 6195m.

          În 1996 am început să ne gândim şi noi, ca şi ceilalţi alpinişti de pe mapamond la celebrul „TOP 7” – urcarea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente ale planetei. Aşa că primul a fost Elbrusul din Caucaz, apoi Kilimanjaro din Africa, Aconcagua din america de Sud şi acum Mc.Kinley.
          Încep să mă pregătesc logistic încă din 2001, ţinând legătura pe internet cu administraţia Parcului Naţional Denali în custodia căruia se află vârful. Sediul se află la Talkeetna, un mic sătuc de unde practic se fac toate demersurile necesare ascensiunii.
          Pentru ca să obţin permisul e ascensiune şi confirmarea trebuie să plătesc în avans 25 $ prin virament bancar. Nu m-am gândit că trebuie să înfrunt o asemenea birocraţie ca să achit această sumă, dar era mai mult decât necesar s-o fac pentru a obţine formalităţile.
          Plec din România pe 7 iunie, cu un avion al companiei KLM, a cărei ofertă mi s-a părut cea mai rezonabilă ca preţ, 900 $ - Bucureşti – Amsterdam – Detroit – Ancorage şi retur. După vreo 20 de ore de zbor, ajung la Ancorage, cel mai mare oraş al statului Alaska. Sunt puţin debusolat din cauza fusului orar, deşi soarele părea a fi la amiază, toate serviciile erau paralizate. Magazine închise, autobuze care nu îşi mai făceau cursele şi altele. După ce un tip îmi spune că este ora 22:00 mă mai liniştesc, cu toate că îmi este greu să realizez că mă aflu aproape de Cercul Polar şi aici pe timpul verii nu este întuneric. Cu ajutorul aceluiaşi tip drăguţ, găsesc un hotel ieftin, nu departe de aeroport. Aici lumea începe deja să mă ia la întrebări şi după ce le dezvălui intenţiile mele mă şi bombardează: „Cum, nu ai auzit de alpiniştii ăia care au murit săptămâna trecută pe Mc.Kinley?” Nici nu-mi trebuia altceva acum la moralul pe care-l am.
      A doua zi în jur de ora 14:00, plec cu microbuzul mult aşteptat spre Talkeetna contra 50 $. Ajuns aici încep problemele de cazare.  Peste tot  plin şi nu pentru că lumea aşteaptă cursa spre Mc.Kinley, ci pentru că prin aceste locuri se petrec vacanţe ieftine, se pescuieşte, se exploatează regiuni neumblate.
       Găsesc într-un loc cu 25 $ pe noapte, ceea ce mi se pare destul de mult, însă mai caut pentru că am toată ziua la dispoziţie. Aud ca prin minune la doi băieţi că se stă cu cortul pe malul râului Susitna. Ajuns acolo, aflu cu bucurie că nici nu se plăteşte. Definitiv, aici este locul meu pentru aproape o lună. Băieţii pletoşi cu jeep-uri imense şi obosite, cu haine neîngijite, mă trimit înapoi cu câteva zeci de ani şi am impresia că aceşti oameni nu s-au trezit nici azi din perioada heppye.