duminică, 13 ianuarie 2013

REVELIONUL FAMILIŞTILOR 10-13 ianuarie 2013 - Ileana Bocanciu



PERIOADĂ: 10-13 ianuarie 2013
ZONĂ: Munţii Bucegi – Cabana Padina
PARTENERIAT/COLABORARE: Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, Cabana Padina, Telecabina Peştera, Salvamont Dâmboviţa, Staţia Meteo Vf. Omu
TRASEE PARCURSE:
-       Tabăra Cerbul – Dobreşti – Muntele Orzea – Şaua Orzei – Cabana Scropoasa – Cheile Zănpagei – cabana Zănoaga (Ileana şi Nicu pe jos);
-        Fieni – Sanatoriul Moroeni – Cabana Padina (Marius, Mihnea, Andra, Eugen, Robert, Cristi cu maşina joi)
-       Bucureşti  – Sanatoriul Moroeni – Cabana Padina (George, Ana-Maria cu maşina joi – i-au preluat pe Nicu şi Ileana de la Cabana Zănoaga)
-       Cabana Padina – Telecabina Peştera – Cabana Babele (cu cabina) – Platoul Bucegi (bandă galbenă) – Şaua Şugărilor – Cerdac (traseul de iarnă) – Şaua Văii Cerbului – Găvanele – Bucura – Staţia Meteo Vf. Omu – Valea Obârşiei – Telecabina Peştera – Cabana Padina (Marius, Nicu, George, Ana-Maria, Ileana – vineri)
-       Cabana Padina – Valea Horoabelor – Cascada Burlacului – Grota nr.1 şi retur (Marius, George, Nini, David, Nicu, Florina, Ana-Maria, Ileana - sâmbătă)
-       Cabana Padina – Sanatoriul Moroeni – Fieni (Târgovişte, Bucureşti - duminică)
PARTICIPRE: (21 de persoane)
-       Familia Prundaru – Marius, Ileana, Mihnea (14 ani), Andra (12 ani)
-       Familia Stan – George, Ana- Maria (13 ani)
-       Familia Porojan – Nini, Gianina, Viviana (8 ani), Remus (4 ani)
-       Familia Mocanu – Florina şi Ioana (11 ani)
-       Famila Grosu – Marius şi Mimi
-       Nefamilişti (în tură...): Nicu Posta, David Mălăuţ, Eugen Uţă, Robert Stoica, Cristi Popescu, Cosmin şi Cristina

DESCRIERE:

JOI 10 ianuarie 2013
Plecare la 12:15 din Dobreşti (Ileana şi Nicu) – sosire în Zănoaga la 16:30. Marius şi George au venit în întâmpinarea lor în Cheile Zănoagei până la primul pod. Zăpada mare, urme acoperite.
Plecarea la ora 11:00 din Fieni marius şi George cu maşinile. De la Zănoaga sunt recuperaţi şi cei care au venit pe jos. Ora de sosire în Padina 18:00. Cazare în camera de 10 locuri. Masă de seară şi întâlnire cu dan Suditu şi Victor de la telecabină. Apoi odihnă pentru traseul de a doua zi.

VINERI – 11 ianuarie 2013
Plecare de la telcabina Peştera la ora 10:00 (marius, George, Nicu, Ana-Maria, Ileana). Preţ promoţional telecabină Peştera Babele 15 lei / persoană. La 10:15 plecare din Babele, traversat platoul, sosire la Vf. Omu la 14:00. Pauză de refacere cu ceai şi mâncare. Plecare din Omu la 15:00, coborâre pe Valea Obârşiei, sosire la Telecabina Peştera la 18:30. Vremea în general bună. Pe platou, cerul acoperit, ninsoare uşoară şi vânt slab. Pe Valea Obârşiei cerul s-a degajat.
În jurul prânzului au sosit: familia Porojan, David şi Florina cu Ioana. David şi Nini au venit să deschidă urme grupului care cobora din Omu.
Seara, cântece la chitară şi masă comună.

SÂMBĂTĂ – 12 ianuarie 2012
Ora 9:00 plecare spre Valea Horoabelor pe vreme foarte bună. Zăpadă mare până la Cascada Burlacului. Traseul este continuat până la Grota nr. 1 iar întoarcerea s-a făcut pe acelaşi traseu. Întâlnire cu Geo, Dragoş, Marius Popescu şi încă un băiat de la MDI, care urcau şi ei pe vale.
Întoarcere în jurul prânzului, seara au sosit la cabana Padina Doru Diaconescu, Ion şi încă o doamnă. Chitară, grătare şi amintiri.

DUMINICĂ – 8 ianuarie 2012
După masa de dimineaţă a început retragerea pe grupe. Sosirea la Fieni în jurul orei 16:00. Drumul acceptabil.

OBSERVAŢII:
-       Nicu Posta şi Ileana Bocanciu au participat din partea Asociaţiei de Turism Chindia;
-       Marius şi Mimi Grosu şi-au exprimat dorinţa de a deveni voluntari ai AEFC.

ÎNTOCMIT: Ileana Bocanciu - 8 ianuarie 2013
       










duminică, 6 ianuarie 2013

TURA LA VÂRFUL OMU 4-6 ianuarie 2013 - Mihai Radu


Tura a reusit in conditii extrem de grele. Au fost parcurse urmatoarele trasee:
Vineri 04 ian.
Sinaia - Cota 1400 - Cota 2000 - Cabana Valea Dorului - Valea Dorului - Saua
Laptici - Padina (A.N.S.M.R.).(Mihaela,Bogdan,Darius,Mihai si Georgica).
Sambata 05 ian.
A.N.S.M.R. - Pestera - Valea Obarsiei - Mecetul Turcesc - Saua Cerbului - Statia
Meteo de la Vf. Omu si retur.(Mihai,Bogdan,Darius,Geo,Dragos si Iulian).
Duminica 06 ian.
A.N.S.M.R. - Cab.Bolboci - Cab. Zanoaga - Cheile Zanoaga Mare - Cab. Scropoasa -
Dobresti - Tab.Cerbu - Tab.Caprioara - Moroeni -
Pietrosita.(Mihaela,Bogdan,Darius,Mihai si Georgica)
Conditii: zapada mare si viscolita, vant puternic si ceata toate contracarate de
motivatie foarte puternica si spirit de echipa.
De remarcat: cabanele oarecum goale din cauza turistilor neseriosi care au facut
rezervari in mod inutil si pustietatea traseelor altadata destul de circulate
chiar si in conditii de iarna. Aceste aspecte ma face sa spun cu amaraciune ca
am fost primii pe aces acest an.

Mihai RADU

vineri, 4 ianuarie 2013

REFUGIUL BĂTRÂNA 3-4 ianuarie 2013 - Mihaela Popescu


Vf. Omu a devenit cel mai dorit varf la inceputul lunii ianuarie. Din cauza
programului de la serviciu: Nicusor, Gica si Radu au hotarat sa plece spre Cab.
Padina pe 3 ian. cu masina lui Sorin. De aici au mers in Refugiul Batrana, unde
au ramas peste noapte. Din acea noapte s-a pornit furtuna care nu i-a lasat sa
doarma toata noaptea. A doua zi au pornit catre varf. Dupa ce au iesit din
jnepenis a inceput o "lupta inegala" intre oameni si vant, din care oamenii s-au
retras, (semn de intelepciune avand in vedere ca vantul batea cu 110 km / ora
cum mi-a spus Radu).

Mihaela Popescu

marți, 1 ianuarie 2013

LEAOTA - CUMPĂRATA CRUCII 31 decembrie - 1 ianuarie 2013 - Maria Simion


Data: 31 decembrie 2012 – 1 ianuarie 2013
Participanti: eu, Alex, Mihaela, Catalina, Dragos, Iulian
Trecand peste obisnuitele mirari, exclamatii, rugaminti ale cunoscutilor, ramanem la planul nostru cu petrecerea noptii dintre ani la o stana. N-am reusit sa vizitam prea multe sau sa aflam informatii sigure despre starea vreuneia, in plus, ne doream una cat mai aproape de varf, astfel ca, pentru a 2-a oara, alegem stana din Cumparata Crucii. De data asta, lucrurile au fost mult mai simple, cel putin d. p. d. v. al transportului ( imaginea noastra alergand disperati pe strazi spre Gara din Pietrosita – din 1 ianuarie 2012 – ma facea sa zambesc cam stramb ). Asa, urcam cu masina lui Iulian ( prieten cu Dragos ) pana la cantonul Bratei, unde ajungem pe la 3 si ceva. De acolo, ne intram putin in ritm pe drumul acoperit de zapada batatorita de urmele masinilor, iar la a 2-a intersectie facem stanga peste pod, spre valcelul binecunoscut de acum 1 an. La baza lui, ne aprindem toti frontalele si, cu bete si vointa, luam in piept zapada.
Pot spune ca am luptat din greu sa terminam anul, iar asta a fost campul de batalie. Ne insiram unul in spatele celuilalt si batem urme cu randul, prin rotatie. Pe alocuri se vedea apa siroind printre pietre. Zapada ne inghitea cate un picior pana la genunchi sau sold, rucsacul se inclina primejdios, betele erau tocmai bune sa te traga cineva de ele, iar noi radeam, tipam, ne vaitam printre opintelile urcarii. Ne-am impartit in echipe si ne tot strigam unii pe altii. Cel din fata era mai mereu ba jumatate in zapada, ba la orizontala intr-o pozitie nefireasca, semn ca e lat de oboseala. Mi-o amintesc pe Mihaela, care dupa 4-5 pasi s-a intepenit ( piciorul intra al naibii de usor, dar greu il mai scoteai ), facandu-l pe Dragos din spate sa tipe la noi: “Schimb-o, n-o lasa jos!”. Cat dramatism! Pe partea dreapta, bateam cu frontalele pana la niste copaci, drept urmare o luam direct spre ei, pe o panta mai inclinata. Eram doar nerabdatori sa intram in padure, in nici un caz obositi.  Ne asteptam la o zapada mai mica si, daca tineam dreapta, trebuia sa iesim repede la gol alpin. Situatia intr-adevar s-a schimbat. Directia in care ramaneam blocati era stanga-dreapta, nu sus-jos; eu mi-am lasat niste bucati de izopren pe acolo. Asta este probabil plinul alpin. La o alta oprire, Dragos ne pune sa stingem toti frontalele. In fata se vedea negrul compact al copacilor si gri-ul cerului care cobora mult printre coroane, semn ca ne apropiem. Da, iesim victoriosi la golul alpin.
Noaptea era senina, cu cerul incarcat de stele, treptat devenind luminoasa, prin luna care si-a facut aparitia de dupa o coama in departare, facand inutile frontalele. Vantul batea usor, zapada avea o crusta subtire inghetata, se zarea in stanga varful ascutit al Leaotei si la mare distanta luminile oraselor. O noapte perfecta.
Am intrat in stana pe la 9 fara ceva. Ne-am instalat si am pus repede primusurile la treaba. Si aparatele digestive. N-am mai aprins focul, in parte pentru ca nu era necesar, in parte pentru ca nu mai aveam timp: ora 12 a venit destul de repede. Cat am asteptat-o anul trecut!
Ne cautam canile si iesim in fata stanii cu sampania. Numaratoarea inversa, dopul zboara, canile se umplu si… La multi ani 2013! Orasenii au fost mai linistiti anul asta: putine artificii, fara larma.
Ne mai invartim, mai sorbim cate o gura de sampanie, insa fiind oameni seriosi, renuntam la distractie in favoarea somnului. Bagam in saci sticle cu apa, baterii, frontale, unii beri, abia apoi pe noi si, dupa ceva vanzoleala se face in sfarsit liniste.
La 9 dimineata iar zgomot de bocanci, primusuri aprinse si iesim afara de bunavoie atrasi de caldura si lumina. O vreme perfecta de stat la povesti cu ceaiul in mana.
Totul se termina cand Dragos iese din stana cu bagajul gata facut pe care-l tranteste langa noi. Se cheama plecare. Si a venit momentul.
Plec cu parere de rau. Aceeasi de la fiecare coborare de pe munte. Si n-a fost doar stana, soarele orbitor si cerul minunat, albul stralucitor al zapezii, muntii din departare, vaile impadurite, frigul prietenos. Am realizat, din nou, cat de mult se schimba perceptia asupra lucrurilor. Cat mai ramane din semnificatiile si importanta unor obiceiuri si dorinte cu care traim, ce inseamna sa fii sub o alta forta, a naturii si nu a societatii.


Preluare de pe blogul Mariei Simion Despre munte si prieteni