LEAOTA - CUMPĂRATA CRUCII 31 decembrie - 1 ianuarie 2013 - Maria Simion

Data: 31 decembrie 2012 – 1 ianuarie 2013
Participanti: eu, Alex, Mihaela, Catalina, Dragos, Iulian
Trecand peste obisnuitele mirari, exclamatii, rugaminti ale cunoscutilor, ramanem la planul nostru cu petrecerea noptii dintre ani la o stana. N-am reusit sa vizitam prea multe sau sa aflam informatii sigure despre starea vreuneia, in plus, ne doream una cat mai aproape de varf, astfel ca, pentru a 2-a oara, alegem stana din Cumparata Crucii. De data asta, lucrurile au fost mult mai simple, cel putin d. p. d. v. al transportului ( imaginea noastra alergand disperati pe strazi spre Gara din Pietrosita – din 1 ianuarie 2012 – ma facea sa zambesc cam stramb ). Asa, urcam cu masina lui Iulian ( prieten cu Dragos ) pana la cantonul Bratei, unde ajungem pe la 3 si ceva. De acolo, ne intram putin in ritm pe drumul acoperit de zapada batatorita de urmele masinilor, iar la a 2-a intersectie facem stanga peste pod, spre valcelul binecunoscut de acum 1 an. La baza lui, ne aprindem toti frontalele si, cu bete si vointa, luam in piept zapada.
Pot spune ca am luptat din greu sa terminam anul, iar asta a fost campul de batalie. Ne insiram unul in spatele celuilalt si batem urme cu randul, prin rotatie. Pe alocuri se vedea apa siroind printre pietre. Zapada ne inghitea cate un picior pana la genunchi sau sold, rucsacul se inclina primejdios, betele erau tocmai bune sa te traga cineva de ele, iar noi radeam, tipam, ne vaitam printre opintelile urcarii. Ne-am impartit in echipe si ne tot strigam unii pe altii. Cel din fata era mai mereu ba jumatate in zapada, ba la orizontala intr-o pozitie nefireasca, semn ca e lat de oboseala. Mi-o amintesc pe Mihaela, care dupa 4-5 pasi s-a intepenit ( piciorul intra al naibii de usor, dar greu il mai scoteai ), facandu-l pe Dragos din spate sa tipe la noi: “Schimb-o, n-o lasa jos!”. Cat dramatism! Pe partea dreapta, bateam cu frontalele pana la niste copaci, drept urmare o luam direct spre ei, pe o panta mai inclinata. Eram doar nerabdatori sa intram in padure, in nici un caz obositi.  Ne asteptam la o zapada mai mica si, daca tineam dreapta, trebuia sa iesim repede la gol alpin. Situatia intr-adevar s-a schimbat. Directia in care ramaneam blocati era stanga-dreapta, nu sus-jos; eu mi-am lasat niste bucati de izopren pe acolo. Asta este probabil plinul alpin. La o alta oprire, Dragos ne pune sa stingem toti frontalele. In fata se vedea negrul compact al copacilor si gri-ul cerului care cobora mult printre coroane, semn ca ne apropiem. Da, iesim victoriosi la golul alpin.
Noaptea era senina, cu cerul incarcat de stele, treptat devenind luminoasa, prin luna care si-a facut aparitia de dupa o coama in departare, facand inutile frontalele. Vantul batea usor, zapada avea o crusta subtire inghetata, se zarea in stanga varful ascutit al Leaotei si la mare distanta luminile oraselor. O noapte perfecta.
Am intrat in stana pe la 9 fara ceva. Ne-am instalat si am pus repede primusurile la treaba. Si aparatele digestive. N-am mai aprins focul, in parte pentru ca nu era necesar, in parte pentru ca nu mai aveam timp: ora 12 a venit destul de repede. Cat am asteptat-o anul trecut!
Ne cautam canile si iesim in fata stanii cu sampania. Numaratoarea inversa, dopul zboara, canile se umplu si… La multi ani 2013! Orasenii au fost mai linistiti anul asta: putine artificii, fara larma.
Ne mai invartim, mai sorbim cate o gura de sampanie, insa fiind oameni seriosi, renuntam la distractie in favoarea somnului. Bagam in saci sticle cu apa, baterii, frontale, unii beri, abia apoi pe noi si, dupa ceva vanzoleala se face in sfarsit liniste.
La 9 dimineata iar zgomot de bocanci, primusuri aprinse si iesim afara de bunavoie atrasi de caldura si lumina. O vreme perfecta de stat la povesti cu ceaiul in mana.
Totul se termina cand Dragos iese din stana cu bagajul gata facut pe care-l tranteste langa noi. Se cheama plecare. Si a venit momentul.
Plec cu parere de rau. Aceeasi de la fiecare coborare de pe munte. Si n-a fost doar stana, soarele orbitor si cerul minunat, albul stralucitor al zapezii, muntii din departare, vaile impadurite, frigul prietenos. Am realizat, din nou, cat de mult se schimba perceptia asupra lucrurilor. Cat mai ramane din semnificatiile si importanta unor obiceiuri si dorinte cu care traim, ce inseamna sa fii sub o alta forta, a naturii si nu a societatii.


Preluare de pe blogul Mariei Simion Despre munte si prieteni