duminică, 4 mai 2003

BUCEGI - VALEA ALBĂ 2-4 mai 2003 - Ileana Bocanciu


DATA:  02 – 04 mai 2003
PARTICIPARE:  
Nicu Posta,  Marius  Prundaru,  Mihnea  Prundaru, Andra-Maria Prundaru, Feni Tănase,  Valentina Andrei, Elena Andrei, Ileana Bocanciu.
SCOP:  Recreere, antrenament.
SPECIFIC:  Agrement, drumeţie, alpinism.
DESCRIERE
Grosul  trupei  a  plecat  de  vineri  dimineaţă  cu  maşina de Predeal (8:45 din Târgovişte) până la Sinaia (30.000 lei Fieni-Sinaia). După câteva ore bune de plimbare, sărituri pe salteaua elastică, prăjituri la cofetăria  nemţească  şi  alte asemenea mofturi, am trimis copiii acasă cu bona  (ora 16:00), după care, noi cei mari, (Marius, Ileana, Valentina, Elena) ne-am ridicat bagajele din gară şi am plecat la Buşteni cu un microbuz. Ne-am cazat la C.P.P.I. şi  după  ce  am mâncat bine am pornit la insistenţa fetelor spre  Cascada Urlătoarea, unde am ajuns în jurul orei 20:00. După ce am revenit la  bază,  am  mai  stat  puţin de poveşti şi în jurul orei 24:00 am dat stingerea.
Sâmbătă dimineaţă, după micul dejun, am predat camera şi ne-am întâlnit cu Nicu, venit cu maşina de Braşov (6:30 din Târgovişte). Conform planului iniţial, am pornit spre Valea Albă urcând cu spor. După un scurt popas pentru refacerea forţelor (Marius s-a întors  după binoclul uitat, pe care din păcate nu l-a mai găsit…) am plecat de la troiţă la ora 10:00. Am intrat în Valea Albă şi în Poiana „La Verdeaţă” am făcut un popas mai mare pentru filmări, poze, ajustarea echipamentului etc. şi am plecat mai departe la ora 12:30. Pe vale erau desigur schiori, turişti şi mult soare! Am urcat într-un ritm lejer (zăpada era bătută şi grea) şi am ajuns în platou la 16:30, de unde ne-am continuat drumul până la Babele şi ne-am oprit la Floare de Colţ pentru a mânca câte o ciorbă „a la Gina” care ne-a mers la suflet. Coborârea pe Piciorul Babelor a fost uşoară – în jumătatea inferioară a traseului nu mai era deloc zăpadă – şi am sosit la Peştera în jurul orei 20:00, unde am tras direct la Salvamont pentru a-l saluta pe Nea Mirică şi pe ceilalţi prieteni întâlniţi aici. După ce am mâncat, am asistat puţin la premierea făcută cu ocazia taberei de schi organizată de Doru Deaconescu şi la programul cultural, apoi ne-am retras pentru somn la Loţi la telecabină, care ne-a primit cu braţele deschise, punându-ne o cameră la dispoziţie. Am dormit neîntorşi până la 7:00 când s-a dat deşteptarea, am mâncat puţin de dimineaţă, apoi ne-am luat rămas bun şi am pornit-o spre Bolboci, unde am sosit în jurul orei 13:00. După o pauză de circa o oră, în care ne-am delectat cu câte o bere şi am mai vorbit cu Nina şi Doru Nache a sosit la Bolboci un autobuz plin de copii, venind de la Peştera. Şi cum printre profesori se aflau şi cunoscuţi de-ai lui Nicu, am putut beneficia de transport motorizat până acasă, scutind astfel patru ore de mers pe jos, pe un traseu binecunoscut de noi dar din păcate total necunoscut pentru Valentina şi Elena, care l-au lăsat pentru data viitoare, împreună cu promisiunea de a aduce şi ţuica, vinul, dulceaţa şi alte bunătăţi…