marți, 1 iulie 2003

ŞCOALĂ DE INFORMARE TURISTICĂ 28 iunie -1 iulie 2003 - Ileana Bocanciu


Participare: 
Cursanţi:
Popa Octavian, Mitac Lucian, Ploscaru Cosmin, Măndoiu Costin, Pavel Ovidiu, Săraru Andrei, Ignat Ionuţ, Dărîngă Oana, Georgescu Diana, Ion Andreea, Mantea Daniela, Radu Mihaela, Dragomirescu Iulia, Ciupitu Alexandra, Popescu Anamaria.   
De la Asociaţia de Turism „Chindia”:
Nicu Posta, Nini Porojan, Marius Prundaru, Lia Georgescu şi Ileana Bocanciu
Finanţare: MTS - Direcţia de Tineret şi Sport Dâmboviţa – cazare şi masă
Scop: Iniţierea în tainele muntelui a tinerilor cursanţi.
Descriere: S-a plecat sâmbătă 28 iunie 2003 din Fieni la ora 9:00. Până la tabăra Cerbu am fost duşi cu microbuzele de Bebe Turică şi Mircea Biţoc vechii noştri prieteni. 
După ce ne-am cazat, am pornit într-un scurt circuit pe Valea Răteiului, vale ce trece prin spatele taberei Cerbu, ieşind sub pod, la stânca de rapel. Pentru că deja ni se făcuse foame, am luat masa de prânz apoi am plecat din nou, de astă dată spre Tabăra Vânătorul – Dobreşti. De aici am început urcuşul pe Valea Brăteiului, vale sălbatică, fără potecă, mergând din piatră în piatră direct pe firul apei, ieşind sus la tunel. Ne-am întors pe drum şi am sosit la Cerbu în jurul orei 18:00. Masa de seară ne-a picat tocmai bine, după care programul a decurs normal cu proiecţie de diapozitive cu tematică montană, film despre coborârea în rapel, cântece de cabană. Seara nu s-a prelungit foarte mult având în vedere programul greu de a doua zi.
Duminică dimineaţă după micul dejun şi poza de protocol, am pornit în traseu. Primul popas l-am făcut în poieniţa de la Rătei unde le-am explicat elevilor ce vom face în continuare. Pentru început am urcat la Peştera cu Două Intrări, apoi la Peştera Onicăi unde tinerii s-au familiarizat cu lumea subterană. În Peştera Onicăi, conform programului, cursanţii au trecut primul test practic – găsirea caietului ascuns.
Ora prânzului sosise, aşa că am mâncat cu poftă merindele din rucsacuri, după care am pornit spre Cheile Răteiului, unde am montat atelierul pentru coborârea în rapel. 
Am făcut demonstraţii de coborâre, participanţii privind de jos, după care, rând pe rând au urcat fiecare pe poteca echipată cu cordelină, pentru a executa ceea ce văzuseră mai devreme…
Seara de duminică s-a prelungit destul de mult, pentru unii dintre tineri, astfel încât dimineaţă au fost greu de urnit din tabără. Cu toate rugăminţile lor, programul era clar, aşa că la ora 10:00 dădeam startul spre cabana Scropoasa. Ajungând în jurul prânzului, am mâncat într-o poieniţă lângă izvor, după care am plecat mai departe prin Cheile Zănoagei Mari. Ne-am întors de la ultimul pod, ajungând în tabără în jurul orei 17:00. Cina de luni a fost festivă, iar atmosfera de seară a continuat cu cântece de cabană jocuri, apoi o proiecţie de diapozitive tematice şi discuţii pe marginea lor.
Marţi dimineaţă, după micul dejun am strâns bagajele şi ne-am pregătit pentru festivitatea de premiere. Toţi participanţii au primit diplome cu ajutorul cărora îşi vor aminti peste timp ce au făcut, sau ce n-au făcut în această tabără, precum şi dosare cu cursurile pe care noi le-am ţinut de obicei în mijlocul naturii încercând să le explicăm tinerilor „pe viu”, noţiuni care, sperăm că le vor fi folositoare cândva, precum: cunoştinţe despre Munţii Bucegi şi Leaota, flora şi fauna montană, marcajele turistice, noţiuni despre meteorologie, prim ajutor şi orientare, echipamentul montan etc.
În jurul orei 12:00 am părăsit tabăra, mulţumind întregului personal pentru sprijinul acordat, cu promisiunea că vom reveni într-o viitoare acţiune
Mulţumiri doresc să adresez Direcţiei Judeţene de Tineret şi Sport Dâmboviţa pentru buna colaborare, monitorilor Nicu Posta, Nini Porojan, Marius Prundaru şi Lia Georgescu pentru modul în care au lucrat cu tinerii, precum şi participanţilor pentru încrederea acordată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu